Cei mai multi americani au sarbatorit weekend-ul trecut Labor Day, dar pentru James Gandolfini ziua de sambata, 30 august 2008, a fost mult mai speciala. Acesta si iubita lui, Deborah Lin, s-au casatorit in Honolulu, Hawaii.
Familiile si prietenii celor doi le-au fost alaturi cand Gandolfini, 46, si Lin, 40 au jurat ca vor ramane impreuna pana la batranete, intr-o ceremonie intima de 20 de minute, la Biserica Central Union.
“A existat un sarut frumos si lung la sfarsitul ceremoniei, cu ambele maini pe obraji. Aratau grozav.”a declarat un invitat revistei People.
Dupa ceremonia religioasa, mirii si invitatii au plecat spre o statiune din inule, unde a avut loc petrecerea de nunta, intr-o sala de bal.
” Ambii au purtat coliere hawaiene verzi la gat. Locul era plin de flori albe, delicate iar Gandolfini a zambit tot timpul” a adaugat aceeasi sursa.
Meniul a fost format in mare parte din preparate delicioase cu fructe de mare si specialitati asiatice ; de partea a artistica a nuntii s-au ocupat dansatori chinezi, care au trecut pe la fiecare masa, pentru a le aduce noroc tuturor celor prezenti.
“Jim si Deborah au avut grija ca fiecare invitat sa se simta bine, iar mancarea a fost delicioasa” a incheiat un alt invitat.
CASA DE PIATRA!




1 user responded in this post
Ce frumos a fost descris invitatul de la revista People “A existat un sarut frumos si lung la sfarsitul ceremoniei, cu ambele maini pe obraji.”
. Eu detin o sala de nunti si particip la multe scene de asemenea frumusete si importanta, e frumos cand vezi ca doi oameni se iubesc si mai frumos cand ma gandesc ca James Gandolfini ce roluri de mafiot a avut si acuma s-a casatorit
Leave A Reply
Please Note: Comment moderation maybe active so there is no need to resubmit your comments